Un talent, două talente

Comunul dar enigmaticul cuvânt talent

... un cuvânt atât de uzitat dar cu semnificații atât de ascunse pentru marea majoritate dintre noi. Conform dicționarelor explicative, el semnifică o aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu sau capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare.

Limba română abundă de sinonime, cu semnificații parțiale sau metaforice: ca dar, har, aptitudine, dotare, capacitate, înzestrare, chemare, vocație sau ca iscusință, pricepere, îndemânare, dibăcie, dexteritate, dar care per ansamblu pot da o idee asupra acestui termen.

Dar sensul complet al cuvântului nu poate fi găsit numai prin abordarea unică, dintr-un singur domeniu (lingvistic, psihologic, biologic etc.), de aceea se vor enunța mai jos unele sensuri și explicații asupra termenului.

În accepțiunea generală aptitudine înseamnă o predispoziție specială spre ceva anume.

Conform unor teorii din psihologie, talentul înseamna o predispoziție genetică pentru performanța excepțională într-un anumit domeniu: academic sau intelectual, artistic sau creativ, sportiv, tehnic etc.

Excepțional înseamnă a fi semnificativ peste medie. Astfel, copilul sau adultul pot avea înclinații sau aptitudini într-un anumit domeniu fără a fi vorba, însa, despre talent. Acesta poate fi acceptat atunci când performanta sa este semnificativ peste cea a persoanelor de vârsta similară. Spre exemplu, la copii, în domeniul intelectual (cognitiv), la nivel internațional, este agreată ideea că talentul (sau supradotarea) înseamna un IQ general de minim 130 de puncte (conform testelor specifice general utilizate în psihologie).

Abordarea mai complexă din psihologie, descrie aptitudinile ca fiind dispoziții organice sau funcționale pentru care oamenii, cu același nivel mental, se departajează în manifestarea în diferite domenii de activitate. În acest sens, aptitudinile presupun un factor ereditar (totalitatea predispozițiilor), unul de capacitate (obținut prin experiențele de viață) și unul de perfecționare (asimilare, coordonare și diferențierea), la care se ajunge prin exercițiu.

Talent versus potențial

Fiecare copil este special, dar foarte puțini sunt și talentați, talentul fiind foarte rar. La vârste mici, poate fi definit ca talent o abilitate în domenii precum cel artistic sau sportiv. Pentru depistarea acestor abilități este necesară expunerea copiilor la multiple și cât mai diverse experiențe și contexte de învățare. În cadrul acestora pot fi observate domeniile lor de interes și cele în care obțin performanțe mai ușor. Și totuși, aceste abilități, neexersate, rămân la stadiul de potențial.

Aici are un rol important în primul rând familia și apoi școala, pentru a valorifica potențialul și a-l transforma într-un talent.

Chiar și capacitățile excepționale dobândite prin educație au la bază, totuși, o predispoziție genetică excepțională, adică o disponibilitate specială a creierului într-o anumite arie de funcționare.

Trebuie precizat faptul că, dacă asimilează ușor și în timp scurt un volum mare de informații într-un anume domeniu de interes, copilul nu înseamnă neapărat că are un talent ci un interes special.

De asemenea, trebuie diferențiat talentul de acele abilități specifice anumitor tipuri de boală precum ar fi autismul înalt funcțional.

Pentru a se vorbi de talent este necesar ca acel interes să se manifeste într-o activitate creatoare, inovatoare. Deci, talentul presupune o anume dezvoltare a aptitudinilor și o combinare specifică, nu o sumă a acestora.

În ceea ce privește copilul, se poate vorbi de talent dacă acesta manifestă un interes special pentru o activitate anume (de exemplu desen, muzica, matematica, construcții etc) și dacă performanța acestuia în domeniul respectiv depășește semnificativ nivelul vârstei sale.

Abilitățile intelectuale sau tehnice deosebite, însă, pot fi observate abia după ce copilul atinge un anumit nivel de dezvoltare cognitiva și este expus unui context educativ care să îi permită manifestarea acelui potențial.

Aceste abilități trebuie să se manifeste în mod repetitiv, ca o caracteristică, pentru a putea fi luate în considerare în sensul determinării unui eventual talent.

Se spune că toți oamenii se nasc artiști. Totuși, nu trebuie confundată abilitatea de orice fel, cu talentul. Copii, de exemplu, pot face legături surprinzătoare și par a avea o capacitate de abstractizare deosebită și, chiar în lipsa unei îndrumări de specialitate reușesc să surprindă prin reprezentări interesante pentru adulții care sunt deja încorsetați de reguli, experiențe, curicule școlare sau precepte morale și sociale impuse. Dealtfel, temperamentul și personalitatea copiilor preced și domină experiența, iar percepția lor este clară privind lucrurile dintr-un unghi restrâns de vedere, lipsit de experiențe, utilizând numai informații primare, pe care adulții le-au asimilat, uitat sau depășit de mult.