marți, 15 iulie 2014

Bogdan RAȚĂ, la Bienala Independenților de la Liverpool (5 iulie - 23 octombrie 2014)


 
"Calea de mijloc", sculptura de 3,5 metri înălțime, amplasată în fața edificiului St. George Hall"
 Lucrarea face parte din programul denumit "Monumente în mișcare", curatoriat de Galeria și Colecția Năsui.
Tânărul artist, doctorand și lector universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design, Catedra de Arte Plastice, secția Sculptură, trăiește și lucrează în București și Timișoara având deja participări la evenimente de excepție printre care: Bienala de la Moscova (2011) și Bienala de la Veneția (2013). De menționat că autorul se află la cea de a doua participare la aceasta Bienală.

Sentimente precum frica, rușinea sau teama sunt exprimate într-o manieră realistică, prin elemente ale corpului uman. Sculpturi ce par grotești la prima vedere, compuse din elemente anatomice "reasamblate" și multiplicate, configurează metaforic identități posibile și mai mult chiar, reale în cadrul societății noastre actuale. 
Culoarea este un element esențial al mesajului autorului, roșul de exemplu este cel ce definește rușinea.

În căutarea unor noi formule de exprimare, tehnice și artistice, Bogdan Rață este unul dintre cei mai inovativi artiști ai generației sale, un sculptor ce experimentează lucrul cu materiale precum poliesterul, polimerii și compușii sintetici.